Meşteşuguri tradiţionale

Bucovina este cunoscută pentru costumele sale populare, mobila, olăritul, tapiserie şi covoare. Fiecare detaliu al acestor meşteşuguri reflectă istoria şi moştenirea culturală a regiunii, fiind în acelaşi timp îndeletniciri unice care pot fi transmise de la o generaţie la alta. În plus, lucrările complexe de artă, cum ar fi ouăle încondeiate de Paşte, pâinea împletită, măştile populare şi costumele tradiţionale sunt realizate pentru a celebra anumite sărbători religioase.

Exemplele acestei arte sunt expuse în muzeele de artă populară pe tot cuprinsul Bucovinei.


 Prelucrarea lemnului

În Bucovina – ”Ţara Fagilor” binecunoscută pentru întinderile-i vaste de păduri, meşteşugul prelucrării lemnului a prins contur încă din vremuri arhaice.

Factorii istorico-geografici şi-au pus accentul pe dezvoltarea culturii lemnului pe aceste meleaguri.

Meşteşugul prelucrării lemnului în Bucovina diferă de la o zonă la alta, prezentând particularităţi în special datorită influenţelor aduse aduse de etnicii germani, polonezi sau slovaci colonizaţi imediat după anexarea acestei regiuni la imperiul Austro-Ungar(1774) pe linia tehnicilor de lucru specifice.

În prezent se poate vorbi de o adevărată civilizaţie a lemnului în Bucovina, atât prin varietatea tehnicilor folosite la prelucrare, dar şi prin importanţa pe care o aveau obiectele confecţionate din lemn în gospodăria bucovineană.

Îmbinând utilul cu frumosul, din lemn se făceau casele, şura, grajdul, poarta şi gardul, mobilierul din interiorul caselor(lada de zestre, masa, patul, laviţa, blidarul), coveţi, poloboace, lingurele, războiul de ţesut, roata, fusul şi furca pentru tors.

În prelucrarea lemnului s-au specializat dulgherii în construcţia caselor, şurelor, grajdului, tâmplarii care făceau uşi, ferestre şi mobilier, dogarii care confecţionau poloboace, ciubere, cofe.

De remarcat sunt decoraţiunile de pe toate aceste obiecte având diverse forme geometrice sau florale.


Încondeierea ouălor
O adevărată comoară a culturii populare bucovinene, meşteşugul încondeierii ouălor este strâns legată de arta broderiei şi a decorurilor care se găsesc pe costumele naţionale. Toate aceste arte transformă un lucru obişnuit într-un lucru deosebit de frumos.

Oul reprezintă filosofia existenţei umane şi istoria străbună, o mărturie a datinilor, credinţelor şi obiceiurilor pascale.

Meşteşugul se învaţă în familie şi se transmite din generaţie în generaţie. Pentru ochiul expert există o abundenţă de creativitate exprimată prin diverse tehnici de lucru şi stiluri personale.

Cei neiniţiaţi vor descoperi o sărbătoare a culorilor, un adevărat test al răbdării şi o pasiune unică ce încântă văzul şi sufletul.

Meşteşugul de a “încondeia” ouă se observă în armonia culorilor, delicateţea modelelor transmise din generaţie în generaţie şi măiestria execuţiei, ridicând acest meşteşug la rangul de artă.

Ouăle sunt încondeiate în trei-patru culori, de obicei, ţinând cont şi de simbolul fiecărei culori în parte: roşu (soare, foc, dragoste), negru (eternitate, statornicie, absolutism), galben (lumina, bogăţia recoltelor, tinereţea, ospitalitate), verde (forţa naturii, rodnicie, speranţă,prospeţime), albastru (sănătate, seninul cerului), violet ( străpânire de sine, răbdare, încredere, dreptate) Paleta cromatică a ouălor încondeiate face diferenţa între principalele zone în care se practică acest meşteşug.

Astfel, culoare roşie este specifică zonei Brodina, negru zonei Ciocăneşti, verde şi albastru pentru Ulma sau portocaliu pentru Moldoviţa.

Ouăle sunt încondeiate în trei-patru culori, de obicei, ţinând cont şi de simbolul fiecărei culori în parte: roşu (soare, foc, dragoste), negru (eternitate, statornicie, absolutism), galben (lumina, bogăţia recoltelor, tinereţea, ospitalitate), verde (forţa naturii, rodnicie, speranţă,prospeţime), albastru (sănătate, seninul cerului), violet ( străpânire de sine, răbdare, încredere, dreptate) Paleta cromatică a ouălor încondeiate face diferenţa între principalele zone în care se practică acest meşteşug.

Astfel, culoare roşie este specifică zonei Brodina, negru zonei Ciocăneşti, verde şi albastru pentru Ulma sau portocaliu pentru Moldoviţa.

Din ornamentarea geometrică a ouălor deosebim simboluri şi semnificaţii precum :
- linia dreaptă verticală- viaţă ;
- linia dreaptă orizontală- moarte;
- linia dublă dreaptă- eternitate;
- linia cu dreptunghiuri- gândire şi cunoştinţă;
- linia ondulată- apă, purificare;
- spirală- timp, eternitate.


 Pictura icoanelor
Ocupând un loc de seamă în creaţia noastră populară, creatorii din zonă au impus o modalitate de pictură pe sticlă şi pe lemn locală, preluând scene din frescele mănăstirilor bucovinene si gravurile vechi, replici după icoane tradiţionale şi imagini din obiceiurile şi ocupaţiile locale.

În acest ţinut al mănăstirilor, picture icoanelor pe lemn, lucrate în stil bizantin, foloseşte formulele transmise de-a lungul multor generaţii.

Pictura icoanelor pe sticlă, se realizează pe spatele acesteia, astfel încât aceasta serveşte atât ca suport al picturii, cât şi ca luciu al suprafeţei pictate. O particularitate deosebită a lucrărilor realizate în această zonă este o remarcabilă fineţe a desenului, precum şi sobrietatea culorilor.

Icoanele pe sticlă şi pe lemn din Bucovina sunt de o rară frumuseţe artistic remarcându-se prin cromatica folosită, care nu depăşeşte paleta altiţelor geometrice, mergând de la tensiunea albastrului de Voroneţ până la culorile aureolelor, care, în marea lor majoritate, sunt lucrate în foiţă de aur.


 Olăritul
Unul dintre cele mai vechi meşteşuguri, olăritul a apărut ca o necesitate a oamenilor de a prepara şi păstra hrana. Acum acest meşteşug este continuat de meşteri olari din Rădăuţi şi Marginea.Specificul vaselor din Rădăuţi îl reprezintă culorile folosite pentru decorare. Astfel vasele sunt desenate cu figuri geometrice sau florale de culoare maro, verde, sau galben, pe fond roşu sau alb.Ceramica de Marginea este deja o marca binecunoscuta în întreaga lume. Ceramica de culoare neagră este o mărturie a originii dacice, ea întâlnindu-se astăzi doar la Marginea. Tehnica realizării vaselor este aceeaşi folosită acum sute de ani, adaptată însă vremurilor noastre.

Dacă în trecut vasele erau arse în gropi mari de 1,5 m, de forma unui con cu vârful în sus, alături de care era o groapă mai mica, ce comunica printr-un canal cu prima şi în care se făcea focul, astăzi arderea se face în cuptoare închise şi în partea superioară şi la gurile de foc. Culoare cenuşie sau neagră este dată de arderea fără oxigen.

Formele vaselor sunt şi ele fie din vremuri străvechi: oala înaltă, oala mare cu doua toarte sau străchini, fie moderne: vaze, platouri, căni. Tehnica de decorare este pentru toate cea tradiţională: vasele se lustruiesc cu o piatra specială, astfel ca urmele cenuşii rămase pe pereţii vasului încă nears să se amestece cu negrul.


 Ţesutul
Ţesutul ocupă un loc aparte în arta tradiţională meşteşugărească. Țesutul şi cusutul se făceau în familie şi reprezentau parte din îndeletnicirile de bază ale femeii, fiind şi astăzi o realitate în satul bucovinean.

Cele mai numeroase elemente ţesute sunt destinate împodobirii şi decorării interiorului locuiţelor.

Astfel, se ţes lăicere, scoarţe sau paretare din lână colorată cu motive geometrice sau florale, ştergare pentru împodobirea interiorului caselor sau pentru diferite evenimente care marchează momente din existenţa umană (căsătoria, moartea).

De remarcat sunt şi ţesăturile de traistă în carouri, specifice zonei de munte.

Pentru ţeserea diverselor piese se folosea acelaşi război orizontal (stative), dar se schimbau sulurile, spetele, uneori iţele şi călcătorul. Pe aceleasi stative se ţesea şi pânza şi covoarele.


 

Portul popular
Portul popular pune în evidenţă talentul şi sensibilitatea pentru frumos a locuitorilor acestor zone, care în zilele de sărbătoare îmbracă aceste straie.

Ca şi în trecut, femeile din Bucovina lucrează costumele populare manual, folosind motive folclorice: spicul, soarele, frunza şi nu în ultimul rând, crucea simbolizând credinţa în Dumnezeu.

Portul femeiesc este format dintr-o cămaşă bogat împodobită cu motive florale şi geometrice, o catrinţa ţesută cu fir auriu, care este legată în talie cu brâu colorat, iar în picioare se poartă opinci. Iarna, femeile poartă bundiţe, ciorapi şi baticuri din lână.

Portul bărbătesc este format dintr-o cămaşă mai lungă, care prezintă în general o broderie geometrică în culori de negru sau maro, legată la mijloc cu o curea din piele, o vestă (bundiţă) cu pielea albă în afară decorată cu motive florale sau geometrice şi adaosuri din blană de jder şi cu blană spre interior, iţari din lâna, pe cap o căciulă din piele de miel, iar în picioare opinci.

Există şi anumite haine pentru anotimpurile reci, respectiv sumanul, folosit toamna - este confecţionat dintr-o haină din lână deasă - şi cojocul - o haină lungă până la genunchi, cu blana întoarsă în interior şi pielea în afară, decorat cu flori brodate.

Indiferent de zona etnografică, frumuseţea portului popular din Bucovina a făcut înconjurul lumii, peste tot fiind admirat şi apreciat.


 

Măştile populare

Confecţionarea măştilor populare în tradiţia populară este strâns legată în special de sărbătorile de iarnă. În cadrul obiceiurilor de iarnă desfăşurate în vetrele satelor, masca are un rol extrem de important.

Pentru confecţionarea măştilor se folosesc blanuri (de oaie, capră, urs), piele, lemn cioplit, coji de copac, metal, mărgele, boabe de fasole.

Aceste măşti au o bogată încărcătură emoţională, reprezentând în general transpunerea unor animale precum capre, cai, ursi, lupi, cerbi sau a unor personaje din mitologia populară sau din folclor.